arta și civismul
Povestim despre artă și despre civism cu multe exemple și recomandări. Lasă-mi un gând în comentarii despre ediția de astăzi :)
Salutare,
Încep această ediție cu o întrebare: există vreo formă de artă care să nu fie, de fapt, civică? Sunt multe episoade în istorie în care arta a jucat un rol important pentru democrație; dacă îmi permiteți, aș spune că rolul artei în democrație este unul esențial. Povestesc pe larg despre aceste două subiecte în rândurile de mai jos, iar dacă ceva din ce am scris aici ți-a stârnit interesul, nu uita să te abonezi pentru a primi edițiile săptămânale de niuzletăr la tine în inbox :)
În anul 2003, Colin Powell avea funcția de Secretar de Stat al Statelor Unite ale Americii. Acesta urma să prezinte Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite motivele pentru invazia Irakului din 19 martie 2003. În pregătirea acestui moment, care a devenit unul istoric, tapiseria din sediul ONU, o reproducere după Guernica lui Pablo Picasso, a fost acoperită. Se spunea că imaginea bombardamentului fascist asupra civililor era prea rușinoasă pentru a fi privită. Decizia de a acoperi tapiseria a fost dezbătută, la vremea respectivă, ajungându-se la o întrebare mai mult decât pertinentă: cum să discutăm despre un război neîntemeiat în fața unuia dintre cele mai mari reproșuri la adresa războiului?
Detaliile din culise, totuși, au fost mai banale: echipa de filmare se temea de fundalul aglomerat pe care tapiseria cubistă l-ar prezenta în spatele oficialilor care vorbesc. Cu toate acestea, acoperirea Guernicăi, oricare ar fi fost motivul, a făcut ca ironia implicită să devină un comentariu explicit. Picasso dezvăluise imaginea în 1937, dar 66 de ani mai târziu, și 36 de ani după moartea sa, pictorul încă ne vorbea.
Paradoxal, se spune că liniștea implică o formă de consimțământ a două părți, dar nu cred că acesta este neapărat un adevăr. Liniștea, tăcerea — ele confirmă și opresiunea, deoarece capacitatea de a vorbi este de prea multe ori un lux al privilegiaților.
În 1968, Lee Kuan Yew, președintele de atunci al statului Singapore, spunea: „Poezia este un lux pe care nu ni-l putem permite. Ceea ce este important pentru elevi nu este literatura, ci o filozofie pentru viață”. Ei bine, cred că părintele fondator al acestui mic și impresionant stat a greșit.
O filozofie pentru viață este tocmai ceea ce ne învață literatura. Moise a refuzat să fie înrobit, Ulise a spus lucrurilor pe nume, Atticus Finch nu a compromis justiția, iar Hermione Granger a luptat cu devotament pentru drepturile elfilor de casă. Platon și-a imaginat o națiune justă, Thomas Paine a dovedit importanța drepturilor universale ale omului, iar John Stuart Mill a oferit putere oamenilor și a dezvăluit tuturor necesitatea libertății de exprimare.
Totul este acolo, pe hârtie. Sinele și societatea, tragedia și triumful, binele și greșitul, valorile și idealurile. Filosofiile de viață ale lui Lee Kuan Yew sunt, practic, destul de ușor accesibile prin librării, biblioteci și internet.
Arta este, mai mult ca oricând, esențială democrațiilor în care trăim (sau nu). Depășește granițele lingvistice și culturale și oferă o platformă comună pentru exprimarea diversității. Într-o societate democratică, arta nu trebuie să fie doar o formă de exprimare estetică, ci și un instrument puternic pentru dialog și introspecție colectivă. Să provoace gândirea critică, să stimuleze empatia și să aducă în prim-plan teme relevante, contribuind astfel la modelarea identității și conștiinței comunitare.
câteva recomandări și gânduri în acest sens :)
✨ În teatru există o convenţie intrinsecă, subînţeleasă de toţi spectatorii: scopul teatrului este să țină o oglindă în fața naturii, să arate disprețul chipului ei, să arate aparența virtuții, vremurile, formele și presiunile lor. Teatrul, așa cum a fost el gândit de grecii antici, nu încearcă să ofere o imagine despre cine suntem individual, ci despre cum ne legăm într-o comunitate. O comunitate de care chiar avem nevoie, un sentiment de unitate. În București sunt două spectacole pe care vi le recomand dacă doriți să înțelegeți mai bine despre ce povestesc aici: Două ore cu pauză la Teatrul Excelsior (care se va juca în 22 și 23 martie) și câini vs. uranus (care au anunțat, momentan, doar data de 9 martie).
✨ Pe Strada Crăciun din București poți vedea una dintre cele mai frumoase picturi murale din România. Se numește „Frumoasa adormită din grădina Maicii Domnului” și este realizată de Irlo și Kero, doi dintre pionierii scenei locale de street art și graffiti. Imaginea este compusă dintr-o serie de citate culturale mixate într-un mod suprarealist cu situații și probleme din viața contemporană, ilustrate prin analogii cu fragmente din folclorul local și internațional. Vă las o fotografie mai jos și vă recomand și articolul lui Otravă, care face un tur al artei stradale bucureștene.
✨ Toate criticile pe care le-a strâns Erika Isac după ce a lansat Macarena nu sunt altceva decât rezistență la schimbare și subliniază, astfel, nevoia continuă a unei societăți de a crea artă într-un mod provocator. Nu cred că arta trebuie să fie confortabilă în vreun fel, ci mai degrabă arta ar trebui să ne înghiontească spre evoluție.
✨ În Iași sunt expuse, cu ocazia evenimentului „Luna Sculptorilor Români” , 52 de sculpturi ale unor artiști români consacrați. Una dintre acestea a fost expusă în preajma grupului statuar al voievozilor români, provocând reacţii negative din partea publicului local. „Hidra lui Lenin” aparține sculptorului Costin Ioniţă și a fost amplasată în urmă cu 11 ani (2013), pe soclul folosit de către statuia lui Lenin în București, în cadrul proiectului „Proiect 1990”. Statuia simbolizează lipsa de umanitate a clasei politice românești şi a fost a paisprezecea lucrare amplasată în cadrul proiectului. Ieșenii nu au fost atât de bucuroși să vadă această statuie, dar nici nu cred că a povestit nimeni cu ei despre semnificațiile sale.
✨ Am găsit și un playlist minunat de TedTalk-uri pe subiectul artei și democrației și vreau să vi-l recomand și vouă, îl găsiți chiar aici.
noutăți din universul funky
📌 Comasarea alegerilor nu doar că nu a trecut neobservată, ci a generat o serie de repercusiuni notabile, inclusiv în peisajul politic al Bucureștiului. Într-un interviu pe care sociologul Barbu Mateescu îl acordă Buletin de București, poți afla de ce comasarea a avut impact și asupra alegerilor locale din București, deși a fost percepută în general ca o manevră politică la nivel național. Citește mai multe chiar aici.
📌 Primarul orașului Otopeni, Silviu Gheorghe, a reacționat în urma protestului organizat de administrația locală din Tunari și cetățenii din zonă ca urmare a poluării istorice a Râului Pasărea, care s-a acutizat în ultima perioadă. Edilul susține că la stația de epurare care funcționează ilegal și care este principalul poluator din zonă se fac lunar analize de apă care „au ieșit bine“. Citește mai multe aici.
📌 Declarația europarlamentarului Cristian Terheș conform căreia românii nu vor mai avea voie să circule mai mult de 6500 de kilometri pe an este falsă. Citește verificarea Factual.ro și descoperă cum devin anumite subiecte mijloace ale dezinformării.
📌 Mai mulți utilizatori Facebook au postat videoclipuri în care apare guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, promovând o platformă care ar oferi o „șansă unică pentru poporul român”. Este vorba despre un nou caz de deepfake, așa cum ne arată Factual.ro. Citește mai multe despre acest scam aici.
în loc de concluzie
Mai abordez un singur subiect și vă las să vă începeți weekendul: potențialul uriaș pe care un oraș îl poate avea renăscând prin artă. Mă gândesc la tristul Liverpool, aflat mereu în mijlocul glumelor britanicilor despre vieți gri și plictisitoare și mă uimește modul în care s-a reconstruit orașul după ce Beatles au devenit un fenomen mondial. Îmi aduc aminte și de Medellín, acest epicentru al criminalității și al traficului de droguri, unde Escobar și-a construit imperiul prin crimă și teroare. Acum, în Comuna 13, cartierul unde poliția nu avea voie să circule, arta stradală, muzica și graffiti-ul revitalizează o istorie tristă. Până la urmă asta e și povestea Sibiului, care acum treizeci de ani nu era chiar atât de trendy; era un oraș mic, industrializat și în derivă, dar care a avut sclipirea fantastică de a se reconstrui în jurul unui centru istoric superb și în jurul teatrului.
Bucureștiul are șansa mare de a se rebrand-ui, de a se revitaliza. Poate să își aleagă acel ceva și să construiască în jurul unui concept: fie că e vorba de teatru, muzică, graffiti, pictură, vitralii, breakdance, orașul acesta are șansa imensă să renască. Trebuie doar să aibă curajul de a face lor artei în brațele sale.
Să aveți un weekend frumos! Iar dacă ce ați citit v-a plăcut, ne-ar ajuta enorm orice share. Eu am fost Șerban de la Funky și vă dau întâlnire și săptămâna viitoare în inboxurile voastre :)